Solicita oferta
Filtreaza dupa
Transport
Plecare
Destinatie

Tip de masa


Confort
Pret pe persoana



Descriere

 Kenya

Farmecul Africii se simte cel mai bine în Kenya. E acel loc de care te îndrăgostești, în mod paradoxal, din cauza contrastelor. E exact ca în cartea lui Karen Blixen, sau ca în filmul-ecranizare, cu Meryl Streep si Robert Redford, ”Din inima Africii”.

 

Este țara unde există și deșert, și păduri, și câmpii, și munți foarte înalți (al doilea cel mai înalt vârf din Africa, după Kilimanjaro), chiar și zăpadă. Cel mai mare contrast este, poate, între strălucirea urbană din capitala Nairobi (o adevărată metropolă, importantă financiar și politic pe harta Africii, dar și în exterior- multe companii internaționale au sediul aici) și triburile autentice, încremenite în timp, pe care le întâlnești cum ieși din Nairobi.

 

Și tot la fel de aproape de capitala poleită occidental este Parcul Național Nairobi, care adăpostește leoparzi, rinoceri, zebre, gazele…și multe alte vietăți născute libere. Distanța dintre cele două poate fi străbătută pe jos, iar delimitarea este făcută printr-un gard. Nu vă temeți, animalele sălbatice nu ajung să zburde (de obicei) prin centrul orașului! Kenya are 11 parcuri naționale, 4 rezervații naturale, 4 rezervații de vânătoare și 2 parcuri marine.

 

Dacă ajungeți în Kenya, neapărat trebuie să mergeți într-un safari! Este o experiență de povestit nepoților. Și dușmanilor J. Și da, ar mai fi de văzut și unicatul spectacol dat de așezarea, pe un singur lac (Nakuru) a sute de mii de păsări flamingo. Numai timp să aveți, că în Kenya sigur nu vă plictisiți!

 

 

BINE DE ȘTIUT

Înainte de a pleca spre Kenya este recomandat să faceți vaccinul împotriva febrei galbene. Această boală se transmite prin înțepătura de țânțar și nu are tratament. Mai există și alte vaccinuri pe care sunteți sfătuiți să le faceți, dar ideal este să vă consultați cu medical dumneavoastră. El vă poate recomanda să luați pastile contra malariei.

 

Și tot înainte de a ajunge în Kenya trebuie să știți că autoritățile pun mare accent pe protecția animalelor și a mediului înconjurător. Din acest motiv sunt interzise, ca să dăm cele mai uzuale exemple, vânătoarea elefanților și utilizarea pungilor din plastic.

 

 

IDEAL DE VIZITAT

Lunile ideale pentru safari sunt iulie și octombrie, când temperaturile sunt mai suportabile. Dacă mergeți în Kenya pentru plajă și soare, cea mai bună perioadă este între decembrie și martie. Temperaturile sunt destul de ridicate, dar constante.

 

Capitala: Nairobi

Moneda: Șiling kenian

Clima: tropicală

 

Sortare dupa:
Transport:
Plecare din:
Nopti:
Data plecare:
Adulti:
Copii:
Pentru data de nu s-a gasit nici o oferta. Mai jos gasiti ofertele pentru data de .
Transport:
Plecare din:
Nopti:
Data plecare:
Adulti:
Copii:
Pentru data de nu s-a gasit nici o oferta. Mai jos gasiti ofertele pentru data de .
Transport:
Plecare din:
Nopti:
Data plecare:
Adulti:
Copii:
Pentru data de nu s-a gasit nici o oferta. Mai jos gasiti ofertele pentru data de .
Transport:
Plecare din:
Nopti:
Data plecare:
Adulti:
Copii:
Pentru data de nu s-a gasit nici o oferta. Mai jos gasiti ofertele pentru data de .
Transport:
Plecare din:
Nopti:
Data plecare:
Adulti:
Copii:
Pentru data de nu s-a gasit nici o oferta. Mai jos gasiti ofertele pentru data de .
Sortare dupa:

Daca oferta dorita nu se afla in lista de mai sus, te rugam solicita oferta personalizata

Nu ai gasit nimic interesant aici?

Cerere oferta personalizata!