Oceanul Indian - Maldive 

 

Maldive nu este o insulă, nici ”vreo 2-3” așa cum am fi tentați să spunem. Republica Maldive e formată din nu mai puțin de 1192 de insule, din care 250 sunt locuite. Cu toate acestea, e cel mai mic stat din Asia, atât din punct de vedere al populației, cât și al suprafeței.

 

Deși primul gând legat de religia din Maldive este budismul, nu e și cel corect: este de fapt o țară musulmană, care respectă toate rigorile acestei religii. Atunci când vine vorba de turism, nimic nu este însă interzis! Acest lucru este posibil pentru că insulele care sunt ”alocate” hotelurilor și resorturilor se ghidează după propriile reguli. Astfel, se pot consuma băuturi alcoolice, turiștii pot îmbrăca exact ceea ce doresc. Mai mult, chiar și ceasul arată o oră diferită față de restul țării (este cu o oră înainte) pentru ca acomodarea vizitatorilor să fie mai ușoară.

 

BINE DE ȘTIUT

Nuditatea este complet interzisă, indiferent de locul public în care vă aflați.

În restaurante trebuie să optați pentru o ținută formală.

 

IDEAL DE VIZITAT

În funcție de tipul de vacanță preferat, țara se poate vizita pe tot parcursul anului. Perioada perfectă pentru surf este martie-octombrie, dar scuba-diving se poate face tot anul. În perioada ianuarie-aprilie apele sunt deosebit de calme.

 

Capitala: Male

Monedă: Rupie maldiviană

Clima: tropicală






Oferte - Maldive
Cautare rapida
Va rugam sa selectati criteriile de cautare! Butonul "Cauta" va apare cand se poate face cautarea.
Oferte sezoniere
reduceri

De ce să alegeți Z Tour?